ÎCCJ: Achitare într-un dosar de fals și înșelăciune legat de un bilet la ordin

Într-un dosar penal având ca obiect acuzații de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, formulate în legătură cu completarea și introducerea în bancă a unui bilet la ordin, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea definitivă a clientului nostru, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.proc.pen.

Acuzațiile formulate

În esență, acuzația a vizat faptul că, pe fondul unor relații comerciale dintre două societăți, clientul nostru, administrator și asociat al uneia dintre societăți, a completat un bilet la ordin, introducând mențiunea „restituire sume necuvenite”, iar apoi titlul a fost folosit prin introducerea lui în bancă. Instanța de apel considerase că această mențiune reprezenta o atestare necorespunzătoare adevărului și că, prin folosirea biletului la ordin, ar fi fost indus în eroare funcționarul bancar, cu consecința producerii unei pagube în dauna societății partenere.

Considerentele reținute de ÎCCJ în privința acuzației de fals în înscrisuri sub semnătură privată

Înalta Curte a pornit de la o întrebare foarte precisă: dacă mențiunea înscrisă pe biletul la ordin constituia, în sens penal, o atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, aptă să producă prin ea însăși consecințe juridice. Instanța supremă a subliniat că, pentru existența infracțiunii de fals, nu este suficient ca actul să producă efecte juridice în mod generic, ci este necesar ca tocmai mențiunea pretins falsificată să fie aceea care generează consecințele juridice.

Aplicând acest criteriu, ÎCCJ a reținut că, în materia biletului la ordin, trebuie avută în vedere reglementarea specială și caracterul autonom al obligațiilor cambiale. Din această perspectivă, elementele esențiale ale biletului la ordin permit și obligă la efectuarea plății de către bancă indiferent de mențiunile referitoare la ce reprezintă suma pretinsă la plată. Instanța a arătat expres că verificarea efectuată de personalul bancar nu implica analizarea acelei mențiuni și că normele incidente nu impuneau o asemenea verificare.

Tocmai de aceea, Înalta Curte a concluzionat că mențiunea potrivit căreia suma reprezenta „restituire sume necuvenite” nu era aptă să determine plata sau refuzul la plată și, prin urmare, nu întrunea cerința de tipicitate cerută de art. 322 C.pen.

Considerentele reținute de ÎCCJ în privința acuzației de înșelăciune

În ceea ce privește acuzația de înșelăciune, Înalta Curte a analizat dacă situația de fapt reținută definitiv în apel reflecta o veritabilă acțiune de inducere în eroare a funcționarului bancar. Răspunsul a fost negativ. Instanța a arătat că inculpatului nu i se imputase că ar fi încercat să convingă angajatul băncii să accepte biletul la ordin, insistând asupra mențiunii respective sau asupra altor împrejurări.

Mai mult, ÎCCJ a reiterat că, raportat la natura juridică a biletului la ordin, banca era ținută să opereze titlul în funcție de elementele sale esențiale, iar nu în funcție de explicația inserată cu privire la raportul juridic fundamental. În aceste condiții, s-a reținut că funcționarul bancar nu a fost indus în eroare, în sensul cerut de art. 244 C.pen.

Instanța supremă a mai arătat că efectele juridice produse prin introducerea biletului la ordin în bancă s-au datorat naturii juridice a titlului comercial de valoare, iar nu realității sau nerealității mențiunii privind suma. Cu alte cuvinte, consecințele nu au decurs din pretinsa mențiune falsă, ci din regimul juridic propriu biletului la ordin.

Concluzii

Relevanța acestei decizii stă în faptul că ÎCCJ a făcut o delimitare riguroasă între simpla existență a unei mențiuni contestate într-un înscris și cerința, mult mai strictă, ca acea mențiune să fie aptă, prin ea însăși, să producă efecte juridice relevante penal. În același timp, instanța a arătat că nu orice folosire a unui înscris în relația cu o instituție bancară echivalează automat cu o inducere în eroare în sensul infracțiunii de înșelăciune.

În final, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de recurent, referitoare la neîndeplinirea cerințelor esențiale ale laturii obiective pentru ambele infracțiuni, sunt întemeiate. În consecință, a admis recursul în casație, a casat decizia de apel și a dispus achitarea clientului nostru pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Contact

Dacă vă confruntați cu o situație similară (acuzații de înșelăciune sau fals), contactați-ne. Analizăm actele, explicăm opțiunile și construim rapid o strategie adaptată cazului dvs.