Conducere fără permis cu prezentarea unui permis fals. Clasare. Acord de recunoaștere a vinovăției. Amendă penală.

Clientul nostru a fost depistat conducând un vehicul în baza unui permis prezentat organelor de poliție cu privire la care s-a stabilit că ar fi falsificat. Totodată, permisul anterior al clientului dobândit în mod legal, fusese anulat ca urmare a unei condamnări pentru conducerea sub influența alcoolului.

În cauză, au fost formulate trei acuzații, și anume (i) conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere fusese anulat, prev. de art. 335 alin. (2) C.pen., (ii) fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C.pen., și (iii) uz de fals, prev. de art. 323 C.pen.

Cu privire la acuzația de fals material s-a dispus clasarea, întrucât s-a constatat că la dosar NU există probe că persoana ar fi fost autorul falsificării permisului. Elementul material al infracțiunii presupune contrafacerea ori alterarea înscrisului, iar ancheta nu a identificat dovezi că această activitate a fost realizată de către client, procurorul apreciind, în mod just, incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. – nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

În continuare, cu privire la acuzațiile de conducere fără permis și uz de fals s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Deși în sarcina clientului erau reținute două infracțiuni (inițial 3, una fiind înlăturată ca urmare a clasării), prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit pedeapsa amenzii penale într-un cuantum redus, și anume 9000 lei.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Toplița a avut în vedere recunoașterea faptelor, cooperarea în cauză, gravitatea redusă a faptelor și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului.  

Contact

Dacă vă confruntați cu o situație similară (acuzații de conducere fără permis, fals material, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de flas etc.), contactați-ne. Analizăm actele, explicăm opțiunile și construim rapid o strategie adaptată cazului dvs.